Am făcut curat mai devreme prin lucrurile mele şi am dat peste două albume cu poze vechi.Poze din copilăria mea.Poze în care apar persoane care astăzi nu mai sunt printre noi.Şi acum am o stare foarte melancolică.
De ce trebuie să plece cei dragi de lângă noi?De ce nu putem fi nemuritori şi mereu alături de ei?De ce,după ce invăţăm să-i iubim şi să-i preţuim,şi nu ne-am putea imagina viaţa fără ei,ne părăsesc şi ne lasă singuri?
E greu.E foarte greu.
Chiar am citit o carte în care viaţa e comparată cu o călătorie cu trenul şi vreau să o public şi aici.
Viata este o calatorie cu trenul
Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren intalnim oamenii despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri...
Din pacate adevarul este astfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia lor neconditionata si compania lor inspirata. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un loc important in calatoria noastra. Acestia sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca pe o scurta plimbare. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic...
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic...
Unii urca si coboara si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult se muta in alt vagon si ne lasa in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat
Nu face nimic, asa este calatoria:plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...dar fara intoarcere...
Nu face nimic, asa este calatoria:plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...dar fara intoarcere...
Deci trebuie sa facem calatoria, in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei. Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegea noastra. Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga...
Misterul cel mai mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei care calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren...Da cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.Va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala si am senzatia ca am sa-i vad sosind cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.Va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala si am senzatia ca am sa-i vad sosind cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.
Sa incercam sa lasam dupa noi , cand coboram un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.
Sa incercam sa lasam dupa noi , cand coboram un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.
Intradevăr,o lectură foarte interesantă care iţi dă de gândit.
Calatoria ta cu trenul cum e?
